Reprezentanții companiei Facebook au fost nevoiți să ceară scuze public, după ce un site de întâlniri a postat pe rețeaua de socializare fotografiile unei adolescente care s-a sinucis în primăvara anului 2012.
Tânăra din Canada, în vârstă de 17 ani, și-a pus capăt zilelor după ce în timpul unei petreceri unde se consumase foarte mult alcool, a fost violată de doi băieți. În plus, o fotografie realizată chiar în timpul agresiunii a circulat mai mult timp pe Internet, astfel că Rehtaeh Parsons a cedat psihic și, în cele din urmă, s-a spânzurat.
Cu toate acestea, recent, site-ul de întâlniri ionechat.com a folosit o fotografie cu adolescenta pentru a-și promova campania „Găsește-ți jumătatea în Canada!”, relatează BBC News.
Foto: BBC News
După ce un utilizator al rețelei de socializare l-a anunțat pe tatăl adolescentei, bărbatul a postat pe blogul său un material în care și-a exprimat furia. „Sunt complet năucit și totodată dezgustat”, a scris acesta. „Aceasta este fiica mea, Rehtaeh. Au folosit imaginea ei într-o reclamă pentru cei care vor să-și găsească perechea. Nici măcar nu știu ce să spun”, a adăugat tatăl fetei.
Deocamdată nu a fost stabilit dacă site-ul respectiv a preluat fotografiile întâmplător sau nu.
Totuși, Facebook a șters din paginile sale reclama și a transmis scuze părinților adolescentei.
„